Vreau o țară ca afară…

Mi-era dor să am un moment de inspirație și să mă gândesc să-l și pun pe blog, blog pe care n-am mai scris de cand mă-ncălțam cu fesu`.
Ascultam Vank – Vreau o țară ca afară, și dintr-o dată, în mintea mea bolnavă, au aparut niște întrebări:
Cum ar fi ca țara noastră să fie mai albă?
Cum ar fi ca aici limba oficială să nu fie romanes?
Cum ar fi ca majoritățile să aibă drepturi? Cum ar fi să avem șosele?
Cum ar fi să fie prostituate cu carnete de sanatate?
Cum ar fi să moară Lungu (Primarul Sucevei)?
Cum ar fi să ne sprijine STATUL ROMÂN chiar dacă NU vrem să dăm ȘPAGĂ?
Cum ar fi dacă fata de la ora 12 de pe TarafTv ar fi 24/24 acolo?
Cum ar fi chiar să aibă nevoie americanii de viza pentru România? Și să se obtina lafel de greu?
Pot continua mult mult de tot, dar prefer să mai scrieti și voi pareri.
Pană data viitoare, ascultați, poate ne schimbă în vreun fel, și poate…

…ce trece timpul băi tată băăă!

Încep prin a-mi cere iertare că au trecut mai bine de 6 luni decând am folosit aplicația ”Posts/Add New”.
Odată cu ziua națională a mirobolantei patrii, se sărbătorește mai degrabă ziua în care nu mergem la muncă pe plantații, și e al dracului de bine.
În ultimii ani, se pare că mai importantă decat ziua națională, e ziua PRO TV-ului (15 ani). DE CE ?? E simplu, nimanui nu-i convine situația din țărișoară, unde totul e monoton, n-ai bani de pâine sau țigări (cazul meu) și mergem tot mai prost…da` lasa coaie, trantim o parada, blocam orașul și meltenii aștia se vor îndragosti din nou de patrie și vor dormi cu steagul sub pernă…ăăăăă NU!
Mi-am făcut o cafea, mi-am aprins ultima țigară, mi-am trantit ochelarii pe nas, și-mi aduc aminte ce faceam eu cand aveam 15 ani…
Cand aveam 15 ani, m-am îndragostit prima dată, fară să știu ce urmează să se întample, fără să mă gândesc dac-o să fim toată viața împreuna. La 15 ani, am sărutat prima dată pasional, sperând ca acel sărut să nu se mai termine decat când împlinesc 20 de ani, și să ne căsătorim. La 15 ani, mi s-a părut atât de romantic să stai pe un leagăn și să privesti frunzele care cad, încât am facut asta de nenumarate ori, iar dacă ploua, stateam la intrare-n scara și faceam același lucru. Tot la 15 ani, am pus prima țigară în gură, am băut primul pahar de alcool, m-am îmbătat crunt, am avut ce-a mai grea mahmureală din viața mea.
Prin tot ce faceam, deveneam tot mai fericit, aveam tot mai multe nevoi, deci tot mai multe lipsuri, dar parcă tot mai fericit eram, eram…Domnul Fericire. Parea că nimic nu-mi putea tulbura lumea mea de adolescent miop, supraponderal și fericit, dar am crescut si totul a trecut, am ramas doar cu amintirile și cu dorința de a mă întoarce si a pune ”Pause” la 15 ani și 8 luni…

Ziua femeii vs. Ziua bărbatului

Azi, misoginul din mine a leșinat. Recunosc că ele, femeile, au evoluat mai repede.
De ziua femeii, 8 martie, toate vor să aibă alături sufletul pereche, să primească flori, să audă cât de mult sunt iubite, să fie ele în centrul atenției, ca de…e ziua lor. Toată lumea cântă despre iubire, vorbește despre cadouri, surprize pt ele, femeile care ne fac viața mai frumoasă, chiar minunată uneori…
Ei, de ziua bărbatului, bărbații vor să fie singuri, să meargă în Parcul tineretului, să bea Bergenbier la 3,5 RON paharul, să-și crape capu` cu vreunu`, să strige „țâțe…țâțe” când miss Playboy prezintă un concert cu Iris, și la plecare să vina iubita lui scumpă să-l târască acasa…Azi, 5 mai, la 23:13 am văzut un „sărbătorit” regurgitând în autobuz, alți 1000 pe străzi urlând sugestiv „E ziua bărbatului băăiii…”
Exclam : Femeile sunt mai civilizate!

Genial…

Poate că e demult, dar eu acum l-am văzut. Pentru cei ce nu-l știu, enjoy…

Tânjesc…

Tânjesc după o mașină, după timp liber, tânjesc după un libidou exagerat de ridicat, după o pereche de teniși și o vacanță binemeritată…

În sfârșit mai scriu ceva…

După ceva timp, m-am gândit eu să-mi mai scriu gândurile mizerabile, parerile despre ce se mai întâmplă, și desigur, despre ce mai există din păcate…
Am văzut videoclipul de la Smiley cu Cheloo și m-am gândit…ce-ar fi să am și eu un tricou cu „White and proud…”, pentru că, desigur, sunt white și al dracu de proud…
Ce mă disperă cel mai mult, e că eu n-am timp să scriu, și ea…iubita mea, are timp, are dispoziție și are și ajutor…
Venind agale spre casă, la ore destul de matinale (3-4-5 A.M.), îmi vin idei, dar nu e tocmai o ora potrivită pentru a deschide calculatorul, a bea cafea și a abera, așa că, lăsând de azi pe mâine, scriu o dată pe lună….sfinte căcat cât de urât sună…
Și că tot veni vorba de ore matinale de ajuns acasă, am văzut ceva foarte interesant, pe zidul blocului în care locuiesc, ceva ce mi-a deschis ochii în priviința țării în care trăiesc, sau mai bine zic în priviința oamenilor care au bani în țara în care trăiesc…

Trecând de la o idee la alta fără niciun sens, mă tot gândesc cum să mă răzbun pe dementele alea două, așa că m-am gândit să mă mut cu blogulețul la De Ce Da?, pentru că am trecut la o altă viziune asupra lucrurilor care mă înconjoară, asupra țării în care trăiesc, și-mi pun întrebarea: De ce să spun da la tot ce se propune? De ce să fiu de acord cu toate căcaturile?? Ei uite nu vreau…dați-mă în judecată!!

De-al lui Chirila

Un filmuleț foarte interesant pe blogul lui Tudor Chirila , care într-adevăr are un mesaj bun pentru viitorul țării, viitorul omenirii.
Hai să fim selectivi, și încet încet să stârpim „oamenii” ăștia care fac audiențe…doar noi o putem face…
FIȚI SELECTIVI!

Îmi pare rau băieți!

Îmi pare rău băieți că n-am ajuns la aniversările voastre, deși mi-aș fi dorit….mă consolează doar gândul că vor fi și anul viitor… (și ce dacă a fost foarte tare și v-ați distrat??? mă doare-n pulă)
Mă bucur enorm, că Valică, și-a găsit jumătatea…congrats, congrats, congrats….Ceea ce ma șochează, e că ea, Nicoleta, e mai îndrăgostită decât însuși inventatorul sensibilității, protagonistul din „Iubire fără limite”, personajul principal din „Viața lui Valică – Rise of the machines”, „Vali Poker – The two towers”, „Nu fumez că n-am frigider”, sitcom-ul „Fără poezie poiezie viața e pustiu”. Momentan, lucrează la un proiect nou, intitulat sugestiv „Sunt îndrăgostit și arăt bine și sunt fericit și plec la Barcelona”, urmand să fie continuat în partea a doua, „Vino mamă să mă vezi, cum lucrez la spații verzi”. Mai în glumă mai în serios, mă bucur pentru dobitoc…îi transmit un sincer „bravo coaie” și-i dedic melodia următoare:

Tot din ciclul „M-am făcut public de căcat”, vă mai prezint și super-hitul Eurovision 2010:

P.S. Nu știu ce-am avut azi cu „ghilimelele”…pe data viitoare…

Mihai Eminescu

N-am timp reloaded!

În continuare n-am timp să scriu, să trăiesc, să mănânc, să dorm, să mă distrez… Mă bucur totuși, că prin aglomerația de atribuții care le am, mai am timp să zâmbesc, și chiar ma bucur!
S-au întâmplat atât de multe de la ultimul post, de acum o luna…dar ma bine trecem la prezent!
Acum, o țigară stă să-mi ardă degetele iar cafeaua e pe terminate. Sunt obosit, atât fizic cât și psihic, dar cum spunea cineva, nu poate să mearga rău la nesfârșit, deci aștept.
Cum nu mai am televizor, nu mai știu ce se mai întâmplă în lume, nu mai știu cine-a murit, cine-a născut, cine-a fost demis sau cine a demisionat, cine s-a maritat sau cine-a divortat. Nu mai am timp nici să ascult muzică, să mă întâlnesc cu prieteni, amici, cunoștiinte sau dușmani…nu mai am timp de nimic. Făcând totuși o recenzie, trăiesc ca să muncesc.
Printre picaturi, am reusit să găsesc o melodie pe care o cautam de mult, și e sound-track-ul din August Rush, film pe care daca nu l-ai văzut, fă un efort și încearcă să-l vizionezi, apoi lasă-mi părerea ta aici.
Mai jos melodia de care ziceam…

Pe cât de curând se poate!